Despre Fundaţie

Fundaţia şi-a început activitatea la sfârşitul anului 2005, în urma pronunţării, la Judecătoria Piatra Neamţ – jud. Neamţ, a sentinţei civile nr. 73 a Camerei de Consiliu din 23.10.1995 (dosarul 74/PJ/1995).Având un număr de 117 membri fondatori şi-a desfăşurat activitatea conform prevederilor statutare anexate.
Primul preşedinte al fundaţiei care a asigurat continuitatea activităţii în perioada 1995 – 2008 a fost învăţătorul pensionar TEOCTIST GALINESCU. Menţinând o permanentă colaborare cu personalităţi marcante ale meleagurilor nemţene, domnul Galinescu cu perseverenţă şi profesionalism a asigurat apariţia şi editarea fără întrerupere a publicaţiei trimestriale ,,ŢARA HANGULUI ” cu deosebită valoare memorialistică şi etnografică locală.
În cele 47 de numere ale revistei, pe care a finanţat-o şi din surse proprii, au fost publicate numeroase articole conţinând detalii importante privind principalele evenimente istorice din viaţa comunei Hangu, judeţul Neamţ, informaţii referitoare la originea şi evoluţia aşezării; au fost aduse în actualitate obiceiuri şi tradiţii specifice acestor ţinuturi, au fost rememorate biografiile celor mai de seamă personalităţi născute pe aceste meleaguri, începând cu compozitorul şi folcloristul GAVRIIL GALINESCU, al cărui nume îl poartă fundaţia, şi continuând cu alte personalităţi care au contribuit la progresul şi prestigiul comunei Hangu. Se impune a aminti faptul că editarea numerelor 48, 49 şi 50, apărute după decesul d-lui Galinescu, s-a datorat eforturilor colaboratorilor publicaţiei, care au trimis articole d-nei Liliana Bostan, aceasta realizând tehnoredactarea şi postarea pe site-ul Primăriei Hangu, a celor 3 numere, cu sprijinul şi îndrumarea neobositului şi talentatului profesor Dorel Rusu.
Activitatea fundaţiei nu s-a rezumat numai la apariţia revistei, ci a inclus şi alte activităţi etno-culturale precum: pregătirea unor spectacole, editarea unor cărţi, reeditări şi punere în valoare a unor vechi documentaţii topografice ale zonei (hărţi locale şi ale bazinului hidrografic al Bistriţei), realizarea unui arbore genealogic, precum şi expoziţii foto pe diferite tematici.
Preocupările în domeniul etno-cultural şi istoric ale preşedintelui Fundaţiei s-au reflectat şi în diverse activităţi care nu au fost neapărat incluse în programul fundaţiei. Aşa cum rezultă şi din biografia anexată, a publicat o serie de lucrări dintre care menţionăm: „Pagini de monografie – Ţara Hangului”, „Monografia şcolii Chiriţeni”, „În zile de sărbători” şi „Plutaşii pe Bistriţa” – antologie realizată în special pe baza unor lucrări scrise de Constantin Tănasă-Teyu.
Se impune a fi amintită contribuţia deosebită adusă de principalii colaboratori la editarea revistei şi care au făcut parte din colectivul redacţional: d-l prof. Drugă Gheoghe – director de revistă, d-l prof. Rusu Dorel, d-l prof. Horia-Constantin Alupului-Rus, d-l prof. Constantin Prangati, d-l ing. Mihai Bulai, d-l Grigore Tărâţă, d-l Grigore Ungureanu, d-na înv. Gheorghieş Iuliana, d-na Liliana Bostan, d-na înv. Galinescu Floarea, d-na înv. Elena Drugă, d-na înv. Clotzer Florica, d-l Grigore Pintilie, d-l Ion Pîntea, Pr. Ioan Simiraş, precum şi alţi numeroşi colaboratori din ţară sau din străinătate.
Nu putem să nu amintim principalii sponsori ai Fundaţiei pentru apariţia revistelor sau a lansărilor de carte: S. C. „Urbanex” S. A. Piatra Neamţ – Director: ing. Teodor Olteanu, director ec. Vasile Babătă; „Electromontaj” Suceava – Director: ing. Ştefan Balan; S. M. „Rifil” S. A. Săvineşti – Director: Ion Strătilă; S. C. „Carpaţi Orient” S. N. C. Hangu – Director: Ion Manolache, Asociaţia Teatrului Folcloric din România şi din Republica Moldova, Editura „Nona” – Director: Horia-Constantin Alupului-Rus, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” al judeţului Neamţ – Director: Horia-Constantin Alupului-Rus, S. C. „AZ Timber” S. A. Hangu – Director Ing. Gabriel Chirică, Asociaţia „Ecoforest” Piatra Neamt – Presedinte dr. ing. Ermil Marcoci, Primăria Hangu – Primar d-l Gavril Lupu, Primăria com. Ceahlău – primar Constantin Şchiopu şi ing. Mihai Bulai, precum şi donatorii: Grigore Tărâţă, Ioan şi Felicia Galinescu(Bacău), Fevronia şi Sandu Stoica, Florica Clotzer (Hangu), Stelian Galinescu(Bacău), Mona şi Mircea Croitoru (Timişoara), Ing. Dumitru Catană (Bucureşti), Valeria Cogoiu (Braşov), Ştefan Chioaru (Bucureşti), Titus Hotnog, Eugen Săvoaia, Lucreţia Roşu – Darie, Cornelia Pascali (SUA), Kohn Mariana (54 Zork, SUA).
Ne cerem scuze dacă, fără intenţie, am omis numele unor colaboratori, sponsori sau donatori, dar cărora le mulţumim pentru contribuţia adusă la realizarea unor obiective ale fundaţiei, şi care se bucură de acelaşi respect şi recunoştinţă din partea noastră.
După decesul domnului Teoctist Galinescu, la 10 august 2008, a fost necesară reorganizarea conducerii fundaţiei pentru a face posibilă desfăşurarea activităţii fundaţiei.
În şedinţa din 3 august 2009, la care au participat o mare parte a membrilor fondatori ai senatului fundaţiei, a fost aleasă cu unanimitate de voturi, noua conducere a Fundaţiei Culturale “Gavriil Galinescu”.
Astfel, noul preşedinte al Consiliului Fundaţiei Culturale „Gavriil Galinescu”, este doamna prof. institutor GERMAN FELICIA, iar director economic, doamna BÎNDILĂ DANIELA. Modificarea a fost admisă de judecătoria Piatra Neamţ, şi pronunţată în şedinţa publică din 13 august 2009, prin sentinţă civilă, pentru dosarul nr. 5799/279/2009.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, noua conducere a hotărât prin vot, ca din Consiliul de Conducere al Fundaţiei să mai facă parte următoarele persoane: doamna Galinescu Floarea în calitate de vicepreşedinte, domnul Galinescu Andrei în calitate de director executiv şi doamna Barbu Irina în calitate de membru. Urmează ca într-o viitoare şedinţă numărul membrilor din Consiliul de conducere să fie suplimentat.
S-au stabilit noile amprente ale celor două ştampile ale Fundaţiei, care să fie numerotate cu 1 şi 2. Astfel: ştampila cu nr. 1 – la preşedinte, iar ştampila cu nr. 2 – la directorul economic. Celelalte 2 ştampile ale vechii conduceri au fost declarate nule.
Sediul Fundaţiei rămâne la aceeaşi adresă, respectiv: Galinescu Floarea, sat Chiriţeni, com. Hangu, jud. Neamţ, tel. 0233257605 sau mobil 0724992209. Deoarece o bună perioadă a anului nu locuieşte nimeni la adresa respectivă, corespondenţa va fi direcţionată spre o altă locaţie. Telefonul fix este valabil tot timpul anului, fiind direcţionat spre adresa de domiciliu a d-nei Galinescu..
Noua adresă de primirea a corespondenţei Fundaţiei va fi:
Bîndilă Daniela, str.Cetatea Neamţului nr. 38, Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, cod 610245.

2 răspunsuri to “Despre Fundaţie”

  1. Cecilia Cobzaru Says:

    Ma bucur ca in seara magica a Sanzienelor, in spatiul generos al Muzeelor Minovici am avut deosebita placere si onoare sa le cunosc pe presedinta Fundatiei Culturale „Gavriil Galinescu”, profesor Felicia Gherman si pe stimata doamna Floarea Galinesu. Pe aceasta cale le transmit cele mai alese ganduri si mult succes in derularea actiunilor fundatiei. Cu aleasa consideratie, profesor invatamant primar, Cecilia Cobzaru, Sabaoani – Neamt

  2. Alin Says:

    Nu am inteles si nu inteleg de unde cum si de ce apare Gavriil (cu doi de „i”) de ceva timp incoace numele de Gavril Galinescu.
    Poate cineva sa ofere mai multe informatii va rog?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: